Alăptare

Cum e cu alăptatul?

Înainte de a povesti despre alăptat și despre ce concluzii am tras eu, o să fac o scurtă paranteză.

La prima naștere aveam 22 de ani și nu prea știam multe.  Am nascut prin cezariană la sugestia medicului . Mi-a spus că bebe e prea mare, 3,800 kg.

După naștere, la noi în localitate, se obișnuia ca lăuza să trebuiască să treacă testul fulger al străbaterii pe propriile picioare a unei distanțe foarte mari, de pe un sector pe altul pentru a ajunge la camera unde erau nou-născuții. Dacă nu reușeau, lăuzele nu erau mutate la cameră cu bebele.

Eu am făcut anestezie generală și nu mi-am revenit decât după două zile, perioadă în care m-am luptat să reușesc să merg până la sectorul cu bebelușii. Într-un final am reușit imposibilul și m-au mutat la salon cu el.

Mi-a venit o cantitate mică de colostru pe care i-am dat-o bebelui. Am ajuns acasa hotărâtă să alaptez și asta am și făcut. Bebe mânca și adormea fericit ( semn că e sătul, mi se tot spunea) . Doar că nu a fost așa. La o săptămână ne-a vizitat doctorița de familie. A constatat că Motănel avea icter, l-a dezbrăcat și l-a apucat de burtica. Ce să vezi? Era subnutrit. M- a apasat pe mameloane și a văzut că n-am lapte de ajuns. Mi-a recomandat formula de lapte și să mă împac cu ideea că nu am lapte.

     Mi-am cumparat o pompă manuală  cu care m-am muls până mi-au dat lacrimile. L-am alăptat timp de o lună și jumătate. Scoteam la câte 30 ml la inceput, după o ora de muls, apoi 20, apoi 10ml.

    Tre’ să marturisesc faptul că am intrat într-o depresie urâtă. Mi se părea că ceva nu e în regulă cu mine, că sunt defectă, că nu sunt o mamă bună. După un timp mi-am revenit, împăcată cu ideea că bebe va manca formula. Acum are 9 ani si o sănătate de fier. Deci, să nu disperăm ! Lucrurile au felul lor de a a se așeza de la sine.

Dacă așa a fost să fie cu primul bebe, din cauza construcției mele genetice, a unui psihic mai fragil, a  lipsei de experiență, a lipsei de informații, la al doilea bebe nu aveam de gând să las lucrurile așa. Sau măcar aveam să încerc să lupt cu natura pentru alăptat!

A doua naștere a fost tot prin cezariană la sugestia unui alt medic ginecolog. Mi-a spus ca nu se recomanda naștere naturale dupa cezariana, asta desi sunt 7 ani si 8 luni între sarcini. Explicatia însă este alta. Fiind o nastere cu risc pentru mamă, era necesară și obligatorie prezența unui medic ginecolog  și doctorii nu-și permit luxul de a asista la travaliu. Doamne ferește să piardă ei posibilitatea de a câștiga niște bani frumoși din cezariană în 30 de minute! De ce să stea la tot travaliul, oricât ar putea el să dureze?

Dupa această scurtă paranteză, aș vrea să vă povestesc aventura laptelui!

Hotărâtă să alăptez, m-am informat foarte bine cum stă treaba și am făcut tot ceea ce este uman posibil. Încă din maternitate am făcut sistematic mai multe lucruri pe care le găsiți amplu descrise în articolul meu Vreau să alăptez, dar nu am destul lapte.

La al doilea copil am reușit în  alăptat  și încă o fac. Vreau să îi dau până la 1 an și 11 luni, când voi începe munca. Nu am ținut cont de miturile despre alăptat și a fost bine.

Ce vreau să spun în acest articol despre alăptat?

Mai multe aș vrea să punctez despre alăptat:

1. În România nu este încurajat alăptatul în maternități și chiar și medicii de familie recomandă cu foarte mare lejeritate laptele praf. Am remușcări și acum despre primul bebe. Poate că dacă în maternitate aș fi ajuns mai rapid la el, ar fi venit și laptele. Poate că dacă nu i-aș fi completat cu formulă aș fi reușit și atunci.

2. Noi, mamele, suntem extrem de vulnerabile după naștere. Trăim tragedii sau am creat tragedii din lucruri normale prin care au trecut toate mămicile. Faptul că am avut capul mai limpede la al doilea copil m-a ajutat să stimulez lactația. Vreau să vă transmit un mesaj de încurajare și liniștire. O minte liniștită rezolvă orice!

3. Aproape în toate cazurile putem reuși să avem lăptic pentru puii noștri, dacă avem voință, un psihic bun și suntem informați. Spun aproape, pentru că fiecare își cunoaște propria situație iar problema psihicului nu ține de autocontrol. Însă dacă depistăm precoce o depresie putem să încercăm să o depăsim. Puteți citi mai multe în articolul meu despre Depresia post-partum.

Vă doresc multă voință și liniște pentru a reuși în alăptat!

Dacă v-a plăcut , puteți să dați share articolului meu, îmi puteți lăsa comentarii sau să îmi apreciați pagina de Facebook dând click aici.

 

 

13 Comment

  1. Și eu am adaptat primul copil iar la al doilea am avut niste probleme de sănătate și i am dat formula. Amândoi sunt sănătoși și e foarte bine.
    Fiecare cum poate.

    1. Eu primele 3 saptamani i-am dat mixt. Aveam dureri de cap cumplite de la rahianestezie (care au persistat si nu au cedat la nimic aprox 3 luni). Dupa cele 3 sapt de frustrare am chemat acasa o moasa specialista in alaptat care mi-a aratat cum si ce fel si m-a incurajat. Mi-a fost dificil caci am avut putin laptic-stimulat cu ceaiuri si suplimente-descurajata din casa-ca nu se satura copilul (cantaream saptamanal-lua in greutate minim cat sa nu fiu obligata sa trec pe formula).
      La 5 luni am inceput cu cereale-ca la carte-1 sg lingurita primele 2 zile..2 lgrite urmatoarele 2 zile si..tot asa..pana ce la 6 luni am putut inlocui o masa de san cu o masa completa de cereale. M-am relaxat ca nu mai depindea exclusiv de san si am continuat cu placere de ambele parti alaptat pana la 2 ani si o luna.
      P.S. si acum isi aminteste si zice ca ar mai vrea 😉

      1. Buna, Iuliana! Și eu am avut durerile acelea cumplite de cap vreo 2 luni. M-au lăsat când nici nu mai aveam speranță.
        Despre ceea ce mi-ai povestit despre alăptare, te felicit pentru voința de fier pe care ai avut-o!
        Știu prin ce-ai trecut, pentru că și pe mine mă sfătuia toată lumea să îi dau lapte praf.

  2. Si eu pe primul copil nu am reusit sa-l alaptez nefiind sustinuta si incurajata dar pe a-l doilea il alaptez cu o vointa de fier si cu multa ambitie!

    1. Buna,Simo!
      Și eu cred că susținere și voință de fier sunt soluția. E ciudat sa vezi că auai fost și alții în aceeași situație, nu? Mesaj pentru celelalte mămici: Se poate! Mult succes!

    1. Sunt sigura că acolo unde nu e sprijinit alăptatul sunt doar excepții. Nu numai în Giurgiu e așa, ci în foarte multe alte județe. Lucrurile încep să meargă în tara asta, cu pași lenți.

  3. Trebuie să vă spun că de fiecare dată când văd un articol despre alăptat mă doare sufletul atât de tare , enorm.
    Asta deoarece mi-aș fi dorit enorm ca să pot alăpta copiii și până la vreo două luni jumatate cu Eliza a mers perfect mânca și dormea nu aveam treabă cu ea. Numai zic de faptul că a luat în greutate în perioada aia mai mult decât se aștepta pediatrul. Dar numai că a venit soacră-mea și ca să mă ajute cicătelea își dădea cu părerea, lua fata în brațe și când plângea pentru că nu o cunoștea ea zicea că plânge de foame.
    O puneam la sân fata nu mânca pentru că nu-i era foame în momentul ăla și ea zicea că nu am eu lapte. Uitea așa mia făcut de am ajuns să nu mai pot pune fata la sân și să-i dau lapte praf. Când îmi amintesc mă simt așa de rău că am pierdut ce-i mai frumos conexiunea pe care o simțeam când o puneam la sân era ceva incredibil eram așa fericită.

    1. Greu cu soacrele! Îmi pare rău să aud prin ce ai trecut. Câteodata trebuie să ne marcăm bine teritoriul, cu toate că ar putea ceilalți să interpreteze ca nepolitețe. Sunt copiii noștri, nu ai lor și noi stabilim regulile. Important e că i-ai făcut mari. Să fie ei sănătoși!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *