Uncategorized

În concediu cu bebe!

După ce am născut-o pe E., de câte ori primeam întrebarea: Ce planuri de vacanță aveți?, porneam într-un râs ironic, care suna mai mult a plâns, iar răspunsul meu politicos: Încă nu ne-am gândit!, ascundea de fapt: Serios? O faci intenționat? La ce concediu cu bebe mă pot gândi eu?

Privind acum în urmă mă amuză teribil teama pe care o aveam numai la gândul de a pleca undeva cu un bebeluș. Mă năpădeau tot felul de scenarii, care mai de care mai sumbre: – Cum să merg cu bebe la mare? Dacă face insolație? Dacă se atinge de apă și face enterocolită? Dacă răcește? (de parcă ne duceam undeva în lumea a treia unde nu am fi găsit niciun doctor, spital, farmacie) 🙂

Cu toate fricile mele, la insistența soțului, am mers prima dată la mare când E. avea 2 luni. A fost o experiență tare frumoasă. M-a ajutat faptul că E. era alăptată și nu am cărat absolut nimic după mine. Următoarea escapadă la mare a fost când E. avea un an și 2 luni…. Muuuult mai dificil. I-am făcut de acasă câteva feluri de mâncare pe care i le-am sterilizat în borcănele. La plajă făceam cu rândul, pentru că E. nu a stat într-un loc nicio clipă, ci voia să descopere toată plaja. Vara aceasta am fost cu amândouă piticele: 3 ani, respectiv un an și 4 luni … și, deși mă așteptam să fie cel mai dificil, poate pentru că am mai învățat multe lucruri sau poate pentru că m-am mai relaxat și nu mi se mai pare absolut nimic un capăt de țară, mi s-a părut cea mai frumoasă experiență. Da, nu am făcut plajă niciun moment, dar, ne-am jucat printre valuri, am făcut castele de nisip, ne-am ascuns în nisip… Ne-am simțit din nou și noi copii. Iar fetele au râs muuult…

Aș vrea să vă ofer câteva sfaturi pentru a vă ajuta să vă bucurați cât mai mult de vacanță:

1. În primul rând, ajustează-ți propriile așteptări. De multe ori, înainte de o vacanță, ne facem diferite planuri, ne imaginăm cum va fi, ce vom face… Atunci când mergem în vacanță cu bebe, nu putem planifica absolut nimic. Fii realist și gândește-te la activități pe care chiar le poți face cu bebe, astfel nu vei mai fi dezamăgit. De exemplu nu te aștepta ca în vacanță să te odihnești mai mult, să te trezești la ora 9, dacă știi deja că bebele tău se trezește în fiecare dimineață la 6. Nu se va schimba nimic în vacanță 🙂

2. Alege cu grijă destinația. Interesează-te din timp dacă locul în care te vei caza este baby friendly, dacă sunt activități pe care le veți putea face împreună cu copilul. Noi am urmărit întotdeauna la locul unde ne vom caza: să fie foarte curat, camerele spațioase, mobilierul adecvat, loc de joacă. De asemenea, încă nu mă pot gândi la o vacanță într-un loc exotic, mai periculos, sau într-un loc unde accesul să se facă cu dificultate. Mă gândesc totuși, în caz de o problemă să pot ajunge rapid la un spital sau doctor.

3. Nu lua toată casa după tine! Deși acum ai impresia că o să ai nevoie de tot acest munte de lucruri, experiența mi-a arătat că, de fiecare dată m-am întors cu cel puțin jumătate de bagaj neatins. Ia-ți cu tine doar strictul necesar! Dacă o să ai absolută nevoie de ceva, sigur găsești un magazin de unde să îți cumperi. Caută cazare cu pătuț și poți înlocui căruciorul cu un port bebe (despre acestea am scris aici).

4. Dacă ai un drum mai lung de făcut, planifică-ți plecarea pe timpul nopții. Astfel sunt șanse mari ca bebe să doarmă mare parte din drum. Pregătește câteva activități de făcut în mașină. În următorul articol îți voi da câteva idei.

5. Nu introdu nicio schimbare în programul sau în meniul bebelușului înainte de plecare și mai ales în timpul vacanței. Faptul că este într-un loc nou este destul pentru bebe…nu poate să mai facă față la o nouă schimbare.

6. Mâncarea bebelușului…Dacă bebe are sub 6 luni și este alăptat la cerere, nu o să ai de ce să îți faci griji pentru acest aspect. Dacă bebe consumă lapte praf va trebui să iei cel puțin 3 biberoane și un sterilizator mic (dacă încă mai sterilizezi…unii medici susțin că este suficient să speli biberonul temeinic după utilizare și să îl limpezești cu multă apă). Dacă cel mic a început deja diversificarea, poți alege un hotel child friendly unde poți găsi mâncare proaspătă, sau poți opta pentru un aparat de gătit cum este acesta, ce are încorporat și steamer și blender.

7. Distrează-te! Bucură-te de orice mică experiență… privește chipul copilului tău și observă-i zâmbetul larg de fiecare dată când te gândești că mai rău ai obosit și sigur te vei umple de energie pentru încă un joc. Nu uita că imediat vor crește și vei mai dori astfel de vacanțe!

Vacanță plăcută, plină de experiențe frumoase!

Voi cum vă pregătiți pentru vacanță?

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *