Copii

Prima zi de grădiniță

        Se face un an de când E. merge la grădiniță. Un an minunat, în care a evoluat enorm și a devenit un copil super independent. În ultimele zile foarte multe mămici mi-au împărtășit grijile lor cu privire la începerea grădiniței. Mi-am adus aminte de emoțiile avute anul trecut pe vremea asta. O să râdeți: „Cum, tu care eseș educatoare ai avut ememoț? Ei bine da…multe…deși știam cu ce se mănâncă, mi s-a demonstrat încă o dată că teoria este tare greu de pus în practică atunci când este vorba de copilul tău. Din cei 10 ani de experiență la grupă, 5 am avut grupa mică sau baby. Nu puteam să înțeleg de ce mămicile stăteau pe la ușă sau geam și plângeau la unison cu copilul, atâta timp cât eu le explicam că este o etapă normală și că în maxim o lună copilul se va adapta și nu va mai plange. Ei bine, când am dus-o pe E. la grădiniță, nu am plâns dar nici mult nu mai aveam.
             Adunând experiența de educatoare cu cea de mamă aș vrea să fac o listă cu 10 sfaturi pentru mămicile piticilor ce încep grădinița:
  1. Poveste-i despre grădiniță în termeni cât mai frumoși și iinteresanț, introdu-l într-o poveste unde doamna educatoare este personajul pozitiv, a doua mamă. Daca tu vei vorbi de față cu el în termenii „offf…vai de noi, trebuie să începem grădinița” copilul va înțelege ca este ceva de speriat și va acționa în consecință.
  2. Dacă până acum ai stat doar tu și copilul, începe să îl lași treptat și cu altcineva…bunica, mătușa, prietena.
  3. Explică-i tot ce se va întâmpla la grădiniță…copilul are nevoie de rutine, așa că povesteste-i ce va face (vei mânca micul dejun, te vei juca cu copiii, vei mânca prânzul, vei dormi și vine mami). Spune-i exact momentul când vei veni după el și ține-te de cuvânt.
  4. Nu ceda la plânsetele, urletele copilului. Fii sigură că nicio educatoare nu îl va lăsa să plângă o zi întreagă. Roag-o să te sune în cazul în care cel mic nu poate fi deloc alinat. Însă dacă la cel mai mic refuz, părintele va interveni, se va crea o situație cauză-efect și copilul va învăța că acel comportament (plânsul) va duce la preluarea sa de către părinți.
  5. Stabileste o rutina de despărțire. Aceasta poate fi un pupic, o îmbrățișare, câteva cuvinte frumoase. Imdiat după acestea predă copilul doamnei educatoare, nu o lăsa pe ea să ți-l smulgă din brațe. Nu prelungi acest moment de despărțire pentru că nu faci decât să prelungești agonia.
  6. Fii consecvent!!! Orice pauză de câteva zile va anula efortul depus până atunci și o veți lua de la capăt.
  7. Dacă alegi din diferite motive ca într-o zi să nu îl duci la grădiniță, nu planifica activități foarte distractive și interesante în acea zi. Pentru că a doua zi normal va dori să repete experiența și nu să meargă la grădiniță.
  8. Nu mai introdu o altă schimbare în această perioadă. Momentul în care te hotărăști ca piticul tău să înceapă grădinița nu trebuie să coincidă cu o altă schimbare (alt domiciliu de ex.).
  9. Continuă rutinele învățate la grădiniță și acasă. Este absolut necesar să păstrezi o legătură strânsă cu educatoarea și să afli tot ce este introdus la grădiniță pentru a face același lucru și acasă. De exemplu dacă la grădiniță a reușit să își dea singur pantalonașii jos, lasă-l și acasă să facă acest lucru oricât de grăbită ai fi.
  10. Așteaptă-te la îmbolnăviri. În orice grădiniță ai merge și indiferent de vârsta copilului la intrarea în colectivitate, primul an va fi presărat cu multe răceli, viroze, chiar și bronșite, pneumonii. Din păcate acest lucru nu poate fi prevenit. Este o perioadă normală care va ajuta la formarea imunității copilului.
           Așa că dragă părinte de copil ce începe grădinița, înarmează-te cu răbdare, sentimente pozitive, încredere și iar răbdare. Într-un timp foarte scurt copilul va merge de drag la grădiniță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *